Despre mine

Când scriu, simt că-mi cresc aripile. 

despremine

În primele săptămâni de facultate, orbecăiam inertă pe holurile noi, prea noi şi cam reci, fără să înţeleg încă de ce sunt studentă la Jurnalism. Intrasem acolo după o lungă perioadă de gânduri şi răzgânduri, cu dosar, împreună cu alţi 100 şi ceva de proaspăt absolvenţi de liceu. Simţeam că fac parte dintr-o turmă rătăcită peeeeeeeeeeeeeeee păşunea “Hai să dăm oriunde, numai studenţi să fim.”

Sentimentul ăsta a durat până când am descoperit, la etajul 2 al facultăţii, redacţia radioului studenţesc UBB Radio.

Cu un reportofon plin de transpiraţie de la emoţii, în octombrie 2009 am făcut primele interviuri din viaţa mea.  M-am întors la colegii mai mari din redacţie, cu sentimentul că descoperisem un munte de Sens şi cu fluturi în stomac. Mă îndrăgostisem de Jurnalism.

De atunci, învăţ să ascult, să văd,  să întreb, să critic, să nu îmi fie teamă să scriu despre oamenii care îmi ies în cale sau în calea cărora mă pun, cu pixul pe foaie şi reportofonul pornit.

Pe drumul ăsta, am scris multe ştiri citite de câteva zeci de oameni, am realizat câteva emisiuni de cultură pentru 50 de ascultători, am documentat meserii vechi, arte noi şi am scris cronici muzicale din buza scenelor în care mă pierdeam în ritm ca prin ceaţă, am investigat subiecte politice şi am vrut să salvez Roşia Montană. Am fost nominalizată la Tânărul Jurnalist al Anului 2011, cu o anchetă despre cât de greu e să îţi contactezi deputatul şi, în 2013, am primit o diplomă de locul 3 la Superscrieri, pentru “Traficul de morţi de la Roşia Montană.” Am călătorit mult şi am scris puţin de unde am fost, dar cam ăsta e capitolul pe care îl trăiesc acum.

Călătoresc, descopăr. povestesc.

 

 

5 comments on “Despre mine

  1. Navigand pe internetul din Romania iata ca am aflat pe pagina dvs..
    Nu ma pot abtine sa nu zic ca sunt placut surprins de
    calitatea articolelor de pe acest sait si va doresc cat mai mult succes!

  2. Dear Oana,

    I am working at the German University of Oldenburg in the department of special education and rehabilitation. I’d like to give all my compliments for your excellent article about the Rehabilitation Center for Youth with Neuropsychological Disorders – it was a tough read but I can only imagine how much tougher the process of researching and writing must have been.
    May it shake and wake up a few people to finally enable those long suffering children a perspective to something resembling a fair chance in life.

    I recommended the article to students researching about the situation of impaired people in Romania.

    Mulțumesc și multe salutări,
    Benjamin Rohde

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *