şi patruzeci şi şapte

Mă trezesc cu gust de vin roşu rămas în aşteptare pe limbă, să vină o periuţă mare de dinţi, să îl nimicească în spumă cu fluor, să i se facă dor de sticla cumpărată în duty-free, în aeroportul Paris Beauvais.

În clipa în care am plătit cei 8 euro pentru suvenirul cu 11% alcool, un băiat cu o căciulă strânsă pe urechi, supraelastică, îşi turna o grămadă de fâsâituri de Jean Paul Gautier pe urechi, pe gât, pe tricou şi pe încheieturi. „Hai, frăţică, că n-o să mai stea nimeni lângă tine-n avion”. „Păi asta-i şi ideea. Hîhî”.

„Cursa cu numărul 3339 spre Cluj-Napoca va avea o întârziere de 60 de minute din cauza condiţiilor meteo neprielnice.” Deschid Călătoria Elefantului a lui Saramago şi trag cu ochiul la o fată cu părul ca de Albă-ca-zăpada, înfofolită într-o pulovăr cu un mare cap de iepuraş pe el. În picioarele fetei, blană adevărată de iepuraş îi încălzeşte gleznele micuţe.  „Oh, the irony”, comentează vigilentă fata cu păr scurt şi ochelari mari.

Deşi s-a anunţat întârzierea avionului, o coadă lungă de pasageri nu se urneşte din loc. Nimeni nu vrea să îşi piardă locul. E ca şi cum orgoliul de plătitor de bilet de low cost te obligă să nu cedezi nimănui posibilitatea de-a prinde un loc mai bun în aeronava roz. Lângă ei, tot în picioare, o gaşcă de vorbitori de română îşi dau cu părerea despre cum le-a mers „de data asta”. „Nasol, tati. Mai bine facem tot cum ştim noi.” Un bărbat cu trening albastru închis, cu pantofi sport Nike şi şosete de un alb imaculat, cu burtă cât să îi umbrească jumătatea de sus a membrelor inferioare şi cu o căciulă Nike trasă pe vârful capului îşi dă cu părerea despre un incident. „Mă, dacă nu sărea la bătaie, nu avea de ce să i-o dea aşa. Femeia e de vină, vă spun.”

Pe când termină de vorbit, trei poliţişti francezi, însoţiţi de un agent de pază, îl roagă pe băiatul parfumat până la dumnezeu să îşi deschidă geanta. Băiatul pare mirat şi le spune că nu înţelege. E rugat iar să îşi deschidă geanta. Se supune. Poliţiştii cotrobăie un pic şi hotărăsc să îl ia la o discuţie. O tipă îi ia geanta şi îl conduce în direcţia opusă porţii pe care se va face îmbarcarea. Bărbatul cu Nike-n picioare şi-n cap se apucă de barbă, se înroşeşte crunt şi le spune celorlalţi, ţipând: „E un dobitoc!”.

Mă trezesc la 5:47. Mi-e cald şi mi-e sete. Îmi ia 2 minute să mă ridic din pat, să aprind luminile şi să îmi dau seama că e 5 spre 6 ianuarie şi în fiecare noapte, de un an şi două luni încoace, mă trezesc, în noaptea dintre zilele de 5 şi 6, între orele 5 şi 6.

Hai să scriu ceva.