Zi de tată, de bunică

12804666_1132028200164145_3058113972911283585_n

Când a plecat tata în străinătate aveam 13 ani, voiam să am haine și parfumuri ca fetele mai bogate din clasă și înțelegeam plecarea lui ca pe o șansă la mai bine. Binele avea placă de păr, trening adidas, role cu roți de silicon, penare de la diverta, pixuri cu gel, stilou șmecher, bani de taxiu, bani de cola pentru ora de chiul. Binele mă umplea de mine și mă golea cu viteza cu care mă spulbera orice remarcă răutăcioasă. Încrederea în mine se clătina și lumea odată cu ea. Au venit anii cu party-uri, când prietenii băgau legale și prietenia slăbea cu fiecare refuz al meu. Au venit certurile cu fetele. Au venit dilemele existențiale – la ce liceu dau? A venit prima dragoste și a plecat, iar eu m-am băgat în casa din copacul din mine.

A venit tata acasă.

Trecuseră trei ani.

L-am întâmpinat cu soră-mea la intrare în oraș, pe marginea unui drum național. A coborât mai slab, mai chel și mai știrb decât îl știam. Inima s-a făcut una cu stomacul, ne-am îmbrățișat și ne-am șters pe tricouri lacrimile, mucii și pupatul.

În următoarele zile aveam emoții, simțeam că nu mai știm să petrecem timp cu tata. Eu nu știam ce să îl întreb, ce să-i povestesc, unde să-l invit, ce să-i propun să jucăm.

Încercam să-l impresionez cu tot felul de mici chestii: tezele cu note mari, povestea din revista școlii, picturi și desene. Încercam atât de tare, că uitam să mă relaxez și să fiu firească, să las discuțiile să curgă de la sine.

A fost zece ani în Spania și Franța. Ne-am văzut cam o dată pe an, în septembrie sau august. Când era acasă, cădeam iar în capcana vânătoarei de atenție. Încercam să dau sens fiecărui moment. Îmi schimbam rutina, nu ieșeam cu nimeni, dacă mă suna cineva ziceam că stau cu tata, auzeam „A, ok, să petreceți frumos”.  O revedere ca un party la care eram eu, tata, soră-mea, bunica, Mara și Obi – cățeii.

Doar de un Crăciun, mama a venit în același concediu cu tata. În rest, îi aveam pe rând acasă. Cu amândoi era la fel – mi-era teamă că vor pleca în câteva zile și eu iar n-am apucat să vorbesc destul, să mă arăt destul, să le spun destule despre prietenii mei, iubirile mele, planurile mele. Teamă.

Când tata era inconștient în spital, i-am povestit pe larg cum merge treaba cu Roșia Montană, ce muzică îmi place, că mi-a ales Piersic Jr o proză pentru o carte și tot felul de lucruri pe care nu apucam să i le spun la telefon sau când ne vedeam. I le-am spus acolo, lângă patul lui, de teamă că o să-l pierd. Teamă.

Habar nu am câte cuvinte pline de sens am pierdut și pierd în goana după Sens, am pierdut și pierd de teamă. Dar poate le găsește tata, prin Univers.

Azi a fost ziua lui.

Sper că s-a dat cu un Harley pe inelul lui Jupiter și că încă dansează cu ceva rockeri, pe o planetă unde nu există granițe.

Azi a fost și ziua bunicii, soacra lui. A împlinit 76 și a primit o plăcintă cu brânză de la o prietenă la fel de bătrână. Mi-a trimis-o pe autocar, să nu mănânce singură de ziua ei.